Home » D:News » Cercetătorii au descoperit întâmplător enzima care provoacă îmbătrânirea pielii

Cercetătorii au descoperit întâmplător enzima care provoacă îmbătrânirea pielii

Cercetătorii au descoperit întâmplător enzima care provoacă îmbătrânirea pielii
Publicat: 23.12.2014
Cercetătorii au identificat o enzimă despre care cred că este implicată în procesul îmbătrânire a pielii şi cred că blocarea acţiunilor acestei proteine poate fi utilă pentru dezvoltarea de tratamente anti-îmbătrânire, potrivit dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au efectuat un experiment, pe durata a 20 de săptămâni, pe şoareci care au fost supuşi unui tratament de bronzare şi au descoperit că animalele cărora le lipsea enzima Ganzyme-B au îmbătrânit mult mai puţin decât şoarecii în cazul cărora enzima era activă.

De asemenea, cercetătorii au observat că animalele fără această enzimă aveau o piele mai fină, iar colagenul nu era afectat de îmbătrânire.

Descoperirea a fost efectuată din greşeală, în timp ce savanţii investigau rolul enzimei în ateroscleroză şi atacurile de cord. În timpul experimentelor, oamenii de ştiinţă au observat diferenţe importante privind calitatea pielii între diferite grupuri de cobai.

„Acesta este unul dintre acele momente pentru care trăim, în lumea ştiinţei”, a declarat cercetătorul şef David Granville de la University of British Columbia.

„Eram interesaţi de efectele îmbătrânirii asupra vaselor de sânge; habar nu aveam că absenţa acestei enzime va avea vreun efect asupra pielii şoarecilor”, a mai spus Granville.

Cercetătorul a spus că echipa sa dezvoltă o serie de medicamente care să blocheze acţiunea enzimei Granzyme-B şi speră să le poată lansa pe piaţă în scurt timp.

„Am produs inhibitori naturali şi sintetici ai acestei enzime, care pot fi utili după expunerea excesivă la soare sau chiar în domeniul cosmetic. Este, în mod clar, primul lucru care vine oricui în minte”, a declarat savantul.

Cercetătorii au creat un mic salon de bronzare pentru şoarecii folosiţi în cadrul experimentului, iar fiecare cobai era pus într-un carusel care se rotea sub lămpi cu lumină ultravioletă.

Animalele erau expuse radiaţiei UV de trei ori pe săptămână, fiecare sesiune durând trei-patru minute, perioadă suficientă pentru ca pielea să se înroşească, dar să nu se ardă.

În cea de 20-a săptămână a experimentului era vizibil faptul că şoarecii care fuseseră modificaţi pentru a nu avea enzima Granzyme-B aveau o piele mult mai sănătoasă, în timp ce animalele din grupul de control prezentau riduri.

„Circa 80% până la 90% din îmbătrânirtea vizibilă a pielii este cauzată de lumina solară. Am descopertit că prin inactivarea acestei enzime am putea proteja semnificativ împotriva pierderii colagenului, lucru care a prevenit apariţia ridurilor la aceşti soareci”, a declarat profesorul Granville.

Granzyme-B pare să influenţeze integritatea colagenului, demontând „schelele celulare” care ţin ţesutul laolaltă. Acest lucru duce la o slăbirea structurală, care se traduce la suprafaţă prin riduri.

Expunerea la lumina solară pare să crească nivelul enzimei, accelerând efectele negative asupra pielii.

Potrivit cercetătorului, multe produse cosmetice conţin colagen, pe care oamenii îl aplică pe piele, deşi efectele sunt minimale.

„Adăugând colagen fără a rezolva problema iniţială este ca şi cum am pune lemne pe foc. Descoperirea oferă o soluţie foarte realistă, putem inhiba enzima care distruge colagenul”, a spus David Granville.

Compania canadiană viDA Therapeutics, a profesorului Granville, lucrează la o loţiune care să prevină şi să vindece arsurile solare.

Totuşi, dacă în cazul şoarecilor, experimentul a funcţionat pentru că animalele fuseseră modificate genetic pentru a nu mai avea enzima în cauză, în cazul oamenilor situaţia este mult mai complicată, Granzyme B fiind necesară organismului uman, fiind un element important al sistemului imunitar, iar îndepărtarea ei ar avea consecinţe nedorite.

Sursa: Mediafax

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?